So I don't forget. How could I forget?

Before it happened to me, I never knew how this felt when it happened to others.

***

How is it possible to love and miss somebody I've never met and I'll never meet?

***

That Thursday was horrible, it seemed to never end. Why would that technician lady print a picture of it, if she knew the heart wasn't beating? And then the doctor came in and said something like "Nice to meet you. It's not a very good day, is it?" and we had no idea what he meant. And then when he actually told us, all I remember is Michael gripping my arm very very tightly.

***

There's a famous Camus quote that says something like "In the depth of winter I finally learned that there was within me an invincible summer." That Friday I realized that my summer is my love with Michael.

***

It was almost exactly two months. Even after everything happened at the end, I wouldn't not have those two months. I've never been so happy. And I don't want to forget a thing.

***

"So where does it go now?"
"It goes back into the heart of God."

***

I didn't go through the official stages of grieving. Lingering is just the desperation that I will NEVER get to meet this person and that this person will never experience anything in this world, like smelling fresh grass, taking off in a plane, my hugs, apple pie, crying, being exhausted, knowing Michael and Cata and Oli and my mum and everybody else.

***

Call me what you want, but I think that was a soul, a person.

***

October 9Th, 2009

---

Point by Point

- I learned how to ride a bike. I still can't be trusted on a street with cars, but the most important thing is that I can ride it. For years, I've been day and night dreaming about how it would feel to do it.
- For the first time in my life I understood the joy of Easter.
- I am coming home to Arad soon, after a few days in Amsterdam, May 6-11.
- I don't like storms and tornadoes.
- March was a sad month and I went through one of the hardest experiences of my life. But somehow I am so much better than I expected to be. Maybe one day I will write about it.
- With one more year to go, I am so close to getting my PhD that it's scary. Do I know how to be anything else than a grad student? Also, it's very exciting to think that a year and a half from now I may be living in a totally different place. I hope it's Europe or NY.

Vancouver 2008

Anul trecut in martie am fost la Cata in Vancouver si m-am gandit sa notez pe zile ce am facut:

Luni, 3 martie: am zburat la Seattle si am pierdut autobuzul de Vancouver. Am ajuns seara tarziu, ne-am intalnit langa serviciul lui Cata si eu ma minunam ca lumea merge pe jos. Am luat vaporetul si ne-am dus acasa unde am vorbit si am dormit.

Marti, 4 martie: dimineata ne-am dus pe la Cata la serviciu sa luam ceva hartie pentru ambasada SUA. Apoi am umblat vreo 8km pe jos in jurul parcului Stanley (am facut seawallu). Apoi am fost prin Coal Harbour si am mancat mancare indiana vis-a-vis de serviciul lu Cata. Seara cred ca ne-am dus la CapFantana si am baut bere cu Mascota.

Miercuri, 5 martie: ne-am dus in Kitsilano, un cartier calumea. Ne-am plimbat, ne-am uitat la haine si posete, si apoi am mancat la Naam, un restaurant vegetarian foarte bun. Foarte bun. Apoi ne-am intalnit cu Oana pe plaja, si ea ne-a zis de stilista invitata la Mihaela Radulescu care facea critica la posete. Apoi ne-am dus toate trei la Starbucks, unde a fost fain. Apoi cred ca ne-am dus acasa.

Joi, 6 martie: ZIUA LU CATA! Dimineata ne-am trezit devreme si Cata s-a dus la ambasada SUA sa ia viza. Eu am asteptat-o la Starbucks. Cata a primit viza ("Am reusit! Am reusit!" cum am auzit pe un domn urland la telefon in fata ambasadei SUA din Bucuresti). Am ras ore intregi de povestiri cu romanii de la ambasada ("we visit friends in cicago"). Apoi Cata s-a dus la lucru si eu m-am plimbat, am mancat all you can eat suhi pana mi s-a facut rau, si apoi m-am dus sa iau flori pentru sarbatorita. Ne-am inalnit la pranz, si am stat pe o bancuta unde am mancat/fumat. Apoi Cata s-a reintors la lucru, si eu m-am dus prin magazine, am stat in fata muzeului de arta si m-am uitat la oameni, pana mi-a amortit curul. Seara m-am intalnit cu Cata, sefa, si altii la un restaurant, sa sarbatorim sarbatorita. Am mancat, am baut, si ne-am facut poza cu chelnerul Sex in the City. Cata saraca o primit cadouri dubioase pe care trebuia sa le arate la toti, dupa modelul nord-american. Apoi ne-am dus acasa pe vaporas.

Vineri, 7 martie: zi scurta. Cata a mers la serviciu doar dimineata, dupa care sefa a declarat zi de CapFantana, asa ca am petrecut nenumarate ore acolo, pana nu am mai putut si am plecat. Ne-am intalnit cu Oana la cafea, dupa care am revenit la berici la CapFantana unde am discutat cu un baiat despre cercetarea in teologie (io il tot intrebam de ce nu cerceteaza daca chiar exista D-zeu si el o zis ca nici nu si-or pus problema).

Sambata, 8 martie: Ne-am dus pe o insula/peninsula cu multi turisti, unde era ceva expozitie dubioasa la care era sefa. Dupa care ne-am plimbat pe malul apei, am luat un tramvai, si am ajuns intr-un cartier cu restaurante italienesti. Am mancat mancare italiana f buna (si mie nici nu-mi place italiana, dar aia a fost buna). Apoi am mancat inghetata la o cofetarie cu statui albe cu penisi.

Duminica, 9 martie: dis de dimineata ne-am dus la mall, Cata mi-a luat o poseta de ziua mea pe care inca o port, si apoi ne-am dus sa luam praji pentru pranz la Oana. S-a schimbat si ora. Am ajuns la Oana o ora mai derveme, si am stat pana seara. Am mancat mancare f buna romaneasca, cu Duminica in Familie in fundal. Seara ne-am dus la bere pe strada principala (incepe cu B. sau e Robson?)

Luni, 10 martie: am plecat inapoi la Atlanta. In Seattle m-am intalnit cu parintii lui Michael, si Bob (tatal vitreg) s-o inecat si o proiectat o cafea decofeinizata pe mine, direct din gat.

Mi-e dor de excursia asta in fiecare zi, pentru ca am fost cu Cata.

Travel Plans

After coming from Belize, it seems that almost every month is taken:
April - NYC for fun with Oli and Jimmie
May - Amsterdam for fun with Cata, Bogdan, & Philippe and then Romania for general fun
June - Seattle/Tacoma for our anniversary and a wedding (maybe a two day trip to Vancouver)
July - no plans yet
August - trip with Oli to water + beach
September - it should have been Frances & Greg's lovely wedding.
October - ... popping.not,

Din Oslo in Atlanta prin Guatemala

Azi a inceput ziua foarte frumos. De fapt de ieri, cand a nins ca in povesti si am stat acasa si ne-am uitat pe geam. Iar azi dimineata am visat ca m-am oprit cu Michael o dupa-masa in Oslo, eram in drum spre Lituania (! oare veneam de la polul nord?) si am mers la un hotel, apoi la un bar unde am mancat si am baut bere, si in drum inapoi spre statia de tren ne-am uitat la afise cu trupe care aveau concert in Oslo. Si era totul foarte frumos si animat, desi foarte intunecat. M-am trezit gandindu-ma ca sigur a fost adevarat si eu am fost cateva ore in Oslo. Dupa care, in viata reala, Michael a revenit fericit in pat ca s-au inchis scolile asa ca putea sta acasa. Incercand sa re-adorm, mi-am dat seama ca ar trebui sa mai exersez tabla inmultirii, mai ales ca alaltaieri am zis ca 7 x 7 = 42 (voiam sa ii demonstrez lu Michael ca postul ortodox nu incepuse, deci nu stiu nici tabla inmultirii nici ortodoxie). Am repetat toata tabla inmultirii o data, si inmultirea cu 8 de doua ori, ca e cea mai grea. M-am linistit si am adormit cu pisica la picioare.

Dupa-masa am mers la bazin si am inotat mult, Salvamarii ascultau muzica clasica, ceea ce impreuna cu lumina puternica de afara care se reflecta in apa din bazin, a facut ca totul sa fie frumos. Apoi am stricat totul cand am mancat prea mult dulce si m-am deprimat, dupa care am aflat ca un manuscris mi-a fost respins, si ca un baiat din trecut are un bebelus. Si acuma totul e trist si intunecat, si eu stau singura acasa si ma enerveaza tot ce e la televizor, si facebook, si tot. Vreau inapoi la Oslo.

(peste 5 minute) A venit Michael care mi-a adus sase papusi minuscule din Guatemala, Trouble Dolls, la care le spui necazurile seara, apoi le pui sub perna, si ele rezolva tot peste noapte. Am dreptul doar la sase necazuri pe zi, un necaz per papusa. Melt my heart :)

Che and the rest

This is part of a February Esquire article by Stephen Marche. It is for my friend IUnda, with whom I've often talked about people who wear communist symbols, although they know nothing about it.

.. it's unlikely that all the pseudo-hipsters who buy their Che t-shirts at Urban Outfitters will stop wearing them. No. These t-shirts send a message which effectively boils down to this: I have vague left-wing sympathies but don't read history. I am educated enough to want nonconformity but not intelligent enough to avoid conformity. I believe in supporting the wretched of the earh but happlily purchase products from multinational corporations.

It's all part of a history of reducing the genuine struggles of peoples around the world for social justice to pretty baubles, from Jane Fonda's Radio Hanoi broadcasts to Madonna mugging in guerilla gear to TV personality Tim Vincent wearing a hammer-and-sickle shirt on "Access Hollywood." In 2007, Cameron DIaz carried a Maoist messenger bag while sightseeing in Peru and was forced to apologize -- 70,000 Peruvians were murdered by the Maoist Shining path in the '80s and '90s. At least with Che chic, the idiocy is dreamy and romantic and you can pretend that wearing his face is all about being your, riding motorcycles, and having South American-level sex; Mao was responsible for the death of 60 million people -- he makes Hitler look like an amateur.

Valori si Actiune

Un pic intarziat, am citit un articol in care Alin Gavreliuc (care mi-a fost prof la Timisoara) analizeaza un studiu despre valorile romanilor. Studiul adreseaza o problema care ma tot framanta de ceva timp: cum de in Romania, desi oamenii sunt foarte religiosi, asta nu se reflecta la nivel social, asa cum vad ca se intampla aici. De exemplu, la biserica ortodoxa la care mai mergem noi in Atlanta, la fiecare sarbatoare majora se organizeaza o masa pentru oamenii fara casa. Voluntariatul si implicarea in comunitate sunt incurajate tot timpul, in predici si alte anunturi pe websitul lor, ca fiind o prelungire cat se poate de naturala a valorilor crestine. Comparativ, stiu foarte putini oameni acasa care sa fi facut vreodata voluntariat. Studiul de care vorbeam confirma intuitia mea: se pare ca romanii sunt pe locul intai in Europa cand vine vorba de cat de importanta e religia in viata lor, dar pe ultimul loc cand vine vorba de voluntariat. Iata ce zice dr. Gavreliuc:

Alin Gavreliuc, psihosociolog şi conferenţiar-doctor la Universitatea de Vest din Timişoara, explică religiozitatea românilor: „Suntem cel mai dus la biserică popor din Europa, după Polonia, dar asta doar la nivelul ritualurilor, religiozitatea nu se converteşte în practici sociale, în implicarea în acţiuni în interesul celorlalţi, dincolo de interesul personal, de asta suntem la coada tuturor clasamentelor la capitolul voluntariat. Religiozitatea românilor înseamnă mai degrabă că îşi încredinţează viaţa altcuiva. Îşi spun «jocurile sunt făcute, destinul meu este decis dincolo de mine, mai bine stau în colţul meu şi o scot eu la capăt».

Este un autism social. Asta vine dintr-o istorie a dependenţei politice şi sociale, din relaţia dezechilibrată cu instituţiile statului care profitau de ei şi atunci oamenii şi-au spus: «O fi ceva dincolo de noi, dacă nu mă pot realiza aici şi acum, îmi pun speranţa în Dumnezeu». E un sindrom sociologic majoritar care descrie o strategie de subzistenţă, de supravieţuire”.

Asta mi-a adus aminte de un gand recurent pe care il am cand ma gandesc comparativ la cercetare pe rasism aici si acolo. Ceea ce cred ca lipseste foarte mult in Romania este sentimentul de eficienta (self-efficacy) - sentimentul ca daca incerc sa fac ceva, am sanse sa reusesc sa schimb situatia - si mai ales sentimentul de eficienta colectiva - daca toti ne punem capul sa facem ceva, o sa reusim sa schimbam mentalitatea. Mi-e uneori ciuda pe cat de mult au americanii acest sentiment, comparativ cu noi. Acasa, chiar daca stim ca nu e ok sa crezi ca minoritatile are trebui spanzuate/aruncate din turnul bisericii (!!!) sau alte cruzimi asemanatoare, ne simtim legati de maini si de picioare. Nu putem face nimic sa schimbam asta. Si atunci tacem, ne retragem in grupul nostru de prieteni alesi, sau plecam departe.

Pentru prietenii mei cu care vreau sa dansez

(Blind from Hercules & Love Affair featuring Antony Hegarty)